CFR Cluj a reușit să o învingă pe FC U Craiova 1948, scor 3-1, în cadrul unei partide desfășurate în etapa cu numărul 17 din Superliga României.
Golurile ardelenilor au fost marcate de către Janga, Yenboah și Cristi Manea, în timp ce golul de onoare al oltenilor a fost marcat de către George Ganea.
La finalul celor 90 de minute, Dan Petrescu s-a declarat mulțumit de prestația echipei sale și a vorbit și despre tragerea la sorți din Conference League.
La meciul cu numărul 300 ca antrenor principal în Liga 1, „Bursucul” și-a felicitat jucătorii pentru victoria contra oltenilor de la FC U Craiova 1948.
Mai mult, Dan Petrescu a ținut să analizeze și tragerea la sorți din Conference League, acolo unde CFR Cluj a picat cu Lazio.
„Cred că în decembrie voi face 700 (n.r. de meciuri oficiale). Nu e ușor să antrenezi, dar sunt bucuros că am avut rezultate. Mulțumesc băieților că mi-au făcut un cadou frumos. Repriza a doua am controlat foarte bine dar o greșeală tactică la acea fază fixă și au făcut 2-1, dar am marcat și am liniștit meciul.
E bine că au marcat și Janga și Yeboah. Avem un meci de Cupă acum, o să joace toți cei care n-au jucat. După care o să jucăm cu Mioveni și sper să facem încă 3 puncte.
Toți am spus că nu voiam Lazio, Trabzonspor sau Qarabaq, dar eu cu penalty-urile și cu tragerile la sorți n-am treabă, sunt paralel. Mă gândesc că n-am nicio șansă. Ei vor fi favoriți, dar nu înseamnă că sunt și calificați. Mai sunt 3 luni până atunci, se pot întâmpla multe. A venit opțiunea numărul 8 din 8, adică Lazio. Important e să scoatem un rezultat care să ne dea speranțe de calificare”, a spus Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER